Leu

Mai e nevoie de alte precizări decât semnul însuşi pentru a şti ce-i mână la luptă pe cei născuţi sub zodia cuceritorilor? Ca şi astrul tutelar, soarele în maxima forţă a verii, sunt făcuţi să domine, să nu lase loc nici unei concurenţe. Evident, aşa ar trebui să stea lucrurile din punctul lor de vedere. Mai contează vreun altul? A mai contat uneori, şi nativii semnului regal prin excelenţă au avut ca oricare alţii parte şi de înfrângeri. Dar, cu talentul înnăscut de a impune respect, majoritatea au transformat şi pe acestea în meciuri memorabile...

Când K-1 era la început şi primele vedete îşi construiau numele la Tokyo Dome, a apărut o prezenţă care a semănat spaimă : Mike Bernardo (28 iulie). Stilul este reprezentativ! Uriaşul Mike avea pe acea vreme puţini care să-i poată egala masa, drept care meciurile erau de multe ori un adevărat masacru - cu forţa unui adevărat leu, îşi copleşea adversarii cu lovituri de pumn din care mulţi luptători de elită au căzut seceraţi. "Jesus is Lord" scria pe halatul campionului, iar shortul său purta o trimitere la psalmii lui David. Paradă de religiozitate ? Se pare că nu, Bernardo fiind (ca mulţi alţi nativi) sincer în convingerea că "El" (Dumnezeu) îl va ajuta numai şi numai pe el (Mike)... A strălucit prin victorii asupra unor titani ai sportului, însă la un moment dat "El" se pare că va fi avut opinii mai imparţiale despre cine trebuie să fie învingător... şi a cunoscut şi gustul amar al unor înfrângeri care păreau să-i fi zdruncinat încrederea în sine. Dar cu toate acestea, caracterul neîmblânzit şi neacceptarea nici unei scăderi faţă de imaginea de sine sunt pertinente şi până azi în gesturile marelui veteran... Să ne amintim numai că despre cele nu mai puţin de 6 meciuri ale lui cu marele campion Peter Aerts (scorul fiind de 3-3), s-a spus că au ajuns să se bată până acolo încât au devenit ca nişte membri ai aceleiaşi familii. Cu o excepţie : cele 6 întâlniri sunt presărate de ambele părţi cu KO-uri extrem de brutale, muşcătura leului Bernardo nefiind fără replică din partea scorpionului Aerts...

O poveste la fel de sonoră a adus Albert Kraus (3 august). La vârstă aproape adolescentină (21 de ani), cel care era deja poreclit (deloc de mirare) "Uraganul" a devenit cel mai tânăr campion titular al circuitului categoriei mijlocii în K-1, cunoscut drept K-1 Max, şi cel mai tânăr campion titular de Grand Prix în tot circuitul K-1, când a spulberat trei adversari într-o singură seară, inclusiv pe marea speranţă a japonezilor, Masato Kobayashi. Mai puţin spectaculos în declaraţii şi foarte cald şi amical cu toată lumea, Kraus (a cărui sală însăşi se numeşte "Friends Gym"), deşi la cele 70 kg prescrise de Max este mult mai puţin impozant decât greii, devine cumva acelaşi soi de felină agresivă în ring ca orice leu care se respectă. Rafale de pumni, presiune uriaşă asupra adversarului, o agresivitate copleşitoare...
Cu o carieră încă în plină desfăşurare, Kraus pare să fi adus din propriul semn mesajul exuberanţei adolescentine, aproape de neoprit în urcuşul spre faimă.

Agresivi, brutali, amicali, regali prin prezenţă, hotărâţi până la sacrificiu, nu lipsiţi de cumsecădenie chiar dacă uneori o cumsecădenie "magnificentă" (dar cum altfel le-ar şedea bine ?) leii de marcă sunt probabil una din cele mai atractive embleme pentru sportul confruntărilor directe. Chiar dacă nu reuşesc totdeauna să ajungă pe culmi, traiectoria lor este codificată de principiul "împlinit prin sine însuşi". Până şi un succes mic la scară generală, devine un triumf imens pentru un leu, pentru că, nu-i aşa, chiar şi regele unui regat mic este totuşi un rege!